Efectul Brexit: India depășește Marea Britanie și devine a șasea economie a lumii

Efectul Brexit: India depășește Marea Britanie și devine a șasea economie a lumii
Publicat: 21/12/2016, 13:15

În februarie, India a întrecut China la capitolul celei mai rapide dezvoltări economice. În octombrie, Fondul Monetar Internațional (FMI) a estimat că India va păstra acel titlu în viitorul apropiat. PIB-ul Indiei ar putea crește cu 7,6% în 2017.

Marea Britanie are proiectată o creștere de doar 1,8% în 2016 și 1,1% în 2017. Economia și valuta Marii Britanii s-au confruntat cu dificultăți după votul de ieșire din Uniunea Europeană.

Economia Marii Britanii a beneficiat de criza globală a prețurilor mărfurilor și de inflația mai mică decât cea așteptată, potrivit FMI. De la alegerea din 2014 a prim-ministrului Narendra Modi, economia în India a crescut pe măsură ce premierul a inițiat reforme de piață.

Totuși, mai multe reforme, printre care cele care vizau crearea taxelor naționale, au fost complicate, potrivit unui raport al Centrului de Studii Strategice și Internaționale.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Cutremur total în UE. Ungurii au ajuns stăpânii Europei. S-a pus blocadă pe bani
Problema care ne va goli buzunarele. Situația devine critică
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Astrofizicienii au descoperit că găurile negre supermasive sunt „inima și plămânii” galaxiilor